Fostul deputat de Gorj, Victor Ponta a anunțat că și-a lansat site și că în prezent „sunt mulți voluntari care strâng semnături” pentru o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale programate în luna mai, precizând că își va anunța „în cel mai scurt timp” decizia.
„Am o strategie, iar atunci când iau decizia, o voi anunța. În aceste momente, singurul candidat anunțat cu discurs anti-sistem și cu schimbarea radicală e Călin Georgescu. Candidații care spun să păstrăm sistemul, sunt pierzători din start. Eu nu cred că trebuie să fie doar domnul Georgescu pe partea candidaților schimbării și în sensul ăsta am spus că sunt hotărât să mă implic. Și domnul Georgescu, ca și mine, am fost din sistem. Eu însă, de mai multe ori, am fost dușmanul sistemului, și la alegerile din 2014, atunci când sistemul l-a vrut pe Klaus Iohannis, și după aceea când am fost obligat să plec din funcția de premier, eu și familia avem o mulțime de dosare, am fost dat afară din PSD. N-am cedat. Și acum se va întâmpla același lucru”, a precizat Victor Ponta.