Traficul pe autostrada A1 de la Nădlac până în zona Margina va fi afectat de restricții timp de o lună.
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că până în data de 20 decembrie, pe autostrada A1 Deva-Nădlac vor fi restricții de circulație pentru a efectua lucrări de consolidare a carosabilului. Drumarii mai spun că lucrările vor fi realizate pe timpul zilei, dar în cazul în care acestea nu vor putea fi finalizate în timpul programului de lucru, restricțiile vor fi păastrate și pe timpul nopții.
Restricțiile vor fi instituite gradual, în funcție de zona de executare a lucrărilor, prin închiderea benzii de urgență, respectiv a unei benzi de circulație cu devierea traficului pe cealaltă bandă.