Testele elevilor de clasa a VIII-a care au participat la simularea Evaluării Naționale au fost corectate mai repede. Ministerul Educației a trimis astăzi către școli borderourile cu notele. Elevii vor primi individual rezultatele. Acestea nu vor fi făcute publice și nu se vor trece în catalog.
Începând de astăzi, cadrele didactice vor putea avea acces la punctajele acordate de profesorii evaluatori la simularea Evaluării Naționale. Un profesor a avut de corectat aproximativ 50 de lucrări.
A fost o desfășurare de forțe impresionantă. Vorbim de aproape 14.000 de profesori corectori.
În ceea ce privește lucrările de la simularea examenului național de bacalaureat și acestea au început să fie corectate. La prima probă de limba română, deja 60% din lucrări sunt notate și asta deoarece vorbim despre ceva mai mulți profesori evaluatori decât la Evaluarea Națională.
Ministerul Educației a extins în anul școlar 2023-2024 folosirea corectării digitalizate la examenele de titularizare, definitivat, evaluare națională, bacalaureat și simulări în vederea eliminării erorilor și creșterii obiectivității evaluărilor.