Au intrat în vigoare taxele vamale de peste 100% impuse de SUA importurilor din China. Informația a fost confirmată de Administraţia americană. Începând de astăzi importurilor din China le este impusă o taxă vamală de 104%.
Decizia a venit după ce preşedintele Trump a spus că va majora tarifele asupra produselor chinezeşti dacă autorităţile de la Beijing nu vor retrage taxele vamale suplimentare impuse SUA.
China a rămas fermă în faţa ameninţărilor, adăugând că are propriile sale măsuri care vor fi aplicate dacă taxele vamale asupra produselor sale vor fi majorate.