Cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire pot fi ridicate de la Primăria Târgu-Jiu.
Primăria Târgu-Jiu preia începând de astăzi cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire a locuinței și a suplimentului pentru energie, aferente sezonului rece.
Târgujienii al căror venit mediu net lunar este de până la 1.386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2.053 lei în cazul unei persoane singure pot beneficia de ajutor pentru acoperirea costurilor la încălzire.
Pentru a beneficia de acest sprijin, persoanele vizate pot depune cereri fie la Direcția de Protecție Socială, din strada Oltețului, fie la Clubul Vârstei a Treia din strada Stanciovici Brănișteanu.
Persoanele care își încălzesc locuința cu energie electrică pot depune cererile exclusiv la sediul Direcției de Protecție Socială.
Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă pentru perioada noiembrie 2024 – martie 2025, iar suplimentele pentru energie pentru perioada noiembrie 2024 – octombrie 2025.
Cererea trebuie să fie însoțită de următoarele documente (după caz):
- acte de identitate ale tuturor membrilor de familie (B.I., C.I., C.N., C.P.), copie + original pentru verificarea conformității;
- certificate de căsătorie (copie);
- certificate de deces (copie);
- documente care să ateste venitul (adeverință de salariu, cupon de pensie, adeverință de șomaj);
- hotărârea de încuviințare a adopției, de plasament familial al copilului, potrivit legii (copie);
- hotărârea de divorț (copie);
- actul din care să rezulte calitatea solicitantului de tutore sau curator (copie);
- certificat de încadrare într-un grad de handicap (copie);
- dovada actului de spațiu (contract vânzare-cumpărare, contract închirieere, comodat însoțit de actul în baza căruia s-afăcut comodatul etc.);
- adeverință asociație cu numărul de persoane;
- facturi de furnizare a energiei termice/energiei electrice/gazelor naturale (copie);
- certificat de înmatriculare autoturism (copie).
Documentele se prezintă în copie și original în vederea verificării conformității.