Codul Muncii şi Legea Pensiilor îi apără pe soţii casnici care nu au avut un loc de muncă de-a lungul vieţii. Dacă aceşti oameni au preferat să rămână acasă şi să se îngrijească de familie, asta nu înseamnă că nu vor primi o pensie din partea statului român.
Potrivit legislației, aceștia au dreptul de a beneficia de un ajutor financiar din partea statului atunci când ating vârsta de pensionare, chiar dacă nu au contribuit la sistemul de pensii. Acest ajutor este cunoscut și sub denumirea de indemnizație socială pentru pensionari.
Potrivit legii pensiilor, indemnizația socială pentru pensionari se acordă celor care nu au acumulat vechime în muncă și nu îndeplinesc condițiile pentru a beneficia de o pensie contribuitivă standard.
Începând cu data de 1 septembrie, pensia minimă garantată este de 1.281 de lei pe lună. Ministrul Muncii a transmis că această sumă va fi oferită tuturor pensionarilor care primesc indemnizație socială, indiferent de valoarea pensiei recalculate.