Sistemul de operare al Registrului Auto Român, care permite eliberarea documentelor, funcționarea stațiilor de inspecție tehnică periodică și schimbul de date cu Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI) este în curs de repornire și se așteaptă să fie complet funcțional până la sfârșitul acestei zile.
Reprezentanțele RAR-ului lucrează conform programărilor, iar actele vor fi eliberate în cel mai scurt timp de la repornirea bazelor de date.
Activitatea cu publicul în toate sediile Registrului Auto Român a fost sistată, joi și vineri, după ce sistemul IT a picat din cauza unui incident tehnic neprevăzut apărut în camera serverelor și generat de sistemele de prevenire a incendiilor, a provocat o întrerupere a echipamentelor care susțin infrastructura IT a RAR.