Tarifele pentru rezervarea locurilor la biletele CFR se vor majora din 28 martie, potrivit unui document emis de Ministerul Transporturilor și publicat în Monitorul Oficial.
Majorările se vor aplica la abonamentele navetiștilor, la tichetele de rezervare a locurilor, la suplimentele de vagoane de dormit și cușetă și la transportul bicicletelor. Totodată, abonamentele pentru InterRegio și InterCity vor fi diferențiate.
Se va plăti mai mult și pentru călătoriile sub 40 de km, unde apare obligativitatea rezervării locului pentru un preț de 4 lei.
În plus, pentru biletele de călătorie din marile orașe, termenul de valabilitate va fi limitat la 90 de minute, iar titlurile de călătorie metropolitane se vor folosi doar pentru trenurile de categoria Regio, la clasa a II-a.
În document se precizează că aceste bilete vor fi cumpărate de la automatele instalate în tren și de la personalul feroviar din stații, la același tarif aplicat la casele de bilete.
Titlurile de călătorie cumpărate înainte de 28 martie își mențin valabilitatea indicată la momentul achiziționării.