Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunțat încheierea consultării publice pentru planurile-cadru la liceu, acestea fiind integrate până în luna mai.
Reducerea orelor de religie și un accent mai mare pe curriculumul la decizia elevului din oferta şcolii sunt printre propunerile profesorilor MERITO transmise ministrului Educației.
Un cadru de sprijin pentru profesori, o mai mare coerență între principiile declarate și aplicabilitatea lor reală, reconsiderarea numărului de discipline şi evaluarea realistă a resurselor disponibile sunt printre cele mai importante puncte din documentul de analiză, observaţii şi propuneri ale comunităţii MERITO privind învăţământul liceal.