Meciul România-Kosovo din etapa a 5-a a Ligii Națiunilor a fost abandonat în prelungiri, la scorul de 0-0, după ce oaspeții au ieșit de pe teren. Echipa din Kosovo justifică gestul motivând că suporterii români au făcut scandări rasiste.
Presa internațională a acordat o atenție deosebită meciului de pe Arena Națională.
În timp ce presa din Kosovo i-a felicitat pe jucătorii săi pentru decizia luată, în Serbia, aceștia au fost criticați dur pentru gestul lor.
Presa din Danemarca, țară de unde provenea arbitrul întâlnirii a descris partida ca fiind o „dramă”.
Jurnaliștii din Franța scriu că din tribune s-au auzit scandări rasiste și în ciuda avertismentelor, suporterii români au continuat să se comporte iresponsabil și discriminatoriu, forțând echipa din Kosovo să părăsească terenul.
La rândul său, Federația Română de Fotbal și-a exprimat dezamăgirea față de comportamentul delegației din Kosovo. Potrivit unui comunicat transmis de FRF acuzațiile venite din partea echipei oaspete sunt nefondate.
UEFA va decide rezultatul final al meciului.