Proiectul de lege prin care li se interzice militarilor, poliţiştilor şi angajaţilor din structurile de ordine publică să lucreze ca mercenari sau în servicii de pază privată, fără acordul statului român, intră săptămâna aceasta în dezbaterea Parlamentului. Iniţiatorii susţin că măsurile cuprinse în document ţin de securitatea naţională şi oferă instituţiilor de forţă un instrument legal pentru a gestiona aceste abateri disciplinare.
Potrivit proiectului, nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu închisoare de la cinci la zece ani.
Iniţiativa legislativă a apărut după ce o anchetă a Ministerului Apărării a arătat că militari români în rezervă şi cadre active MApN au semnat contracte cu anumite companii de securitate care-şi desfăşurau activitatea în Congo.