Primarul municipiului Târgu Jiu anunță că oferă cu titlu gratuit mobilierul din școlile de pe raza municipiului Târgu-Jiu, care au fost modernizate. În urma investițiilor făcute în unitățile de învățământ au rămas pe stoc multe componente de mobilier.
Piesele vechi vor fi donate altor instituții publice sau școli din județ, care nu au obținut fonduri prin proiecte europene pentru a moderniza unitățile de învățământ.
Doritorii sunt invitați să facă o cerere către Primăria Târgu Jiu pentru a se putea face transferul cu titlu gratuit.
Anunțul a fost făcut de primarul Marcel Romanescu.
“În urma tuturor investițiilor pe care le-am făcut în municipiul Târgu Jiu, în toate unitățile de învățământ, am rămas pe stoc cu un număr foarte mare de componente de la mobilierul pe care unitățile noastre le foloseau în trecut. De aceea, pe această cale, facem un apel la toate instituțiile publice, dar și la alte unități de învățământ de pe raza județului Gorj să apeleze la Primăria Târgu Jiu pentru a putea primi gratuit o parte din mobilierul pe care unitățile de învățământ de pe raza municipiului Târgu Jiu nu-l vor mai folosi”, a precizat edilul.