Președintele Franței, Emmanuel Macron a transmis un mesaj ministrului român al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în care mulțumește pentru gestionarea exemplară a cazului Mohamed Amra de către Poliția Română.
În semn de apreciere pentru profesionalismul și eficiența poliției noastre, și ministrul de interne de la Paris, Bruno Retailleau, a adresat mulțumiri oficiale și a subliniat colaborarea strânsă dintre cele două state în soluționarea dosarului complex al traficantului de droguri.
Mohamed Amra, pe numele căruia existau trei mandate europene de arestare pentru săvârșirea infracțiunilor de evadare, omor, trafic de droguri și lipsire de libertate, a fost capturat de polițiștii români, sâmbăta trecută, în București, în urma unei operațiuni declanșate la solicitarea autorităților judiciare din Franța.