Pedepsele cu închisoarea vor fi majorate cu o treime în cazul persoanelor care conduc fără permis şi produc accidente, potrivit unui proiect de modificare a Codului Penal adoptat, ieri, de Senat. Actul normativ mai prevede că cei care se urcă la volan fără permis vor fi obligaţi să execute pedeapsa fără posibilitatea de suspendare, indiferent dacă au produs sau nu un accident.
Tot cu pedepse privative de libertate vor fi sancţionaţi şi cei care încredinţează vehiculul unei persoane fără permis.
Riscă să primească astfel de sancţiuni penale şi cei care, din neglijenţă, lasă cheile de la maşină nesupravegheate.