Ministerul Educației și Cercetării a încheiat un parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, pentru un ghid privind combaterea conținutului ilegal în online, care va fi discutat în unitățile de învățământ din țară, în cadrul unor acțiuni derulate pentru combaterea manipulărilor.
A avut loc o întâlnire cu reprezentanții platformei TikTok România, la care s-a stabilit inițierea unui parteneriat în cadrul căruia se vor realiza o serie de activități pentru a crea pe platformă spații educaționale sigure, controlabile și stimulative pentru copii și adulți.