Au fost luate noi măsuri la frontiera cu Bulgaria pentru minivacanța de Paște, pentru fluidizarea traficului, în contextul în care lucrările la Podul Prieteniei, pe partea bulgară, vor mai dura un an de zile.
Autoritățile bulgare recomandă cetățenilor care intenționează să intre în țară în această minivacanță, să evite folosirea dispozitivelor GPS în zona orașului Ruse deoarece mai multe rute vor fi modificate.
Cozile pentru plata taxei de pod și a vinietelor pot fi evitate prin efectuarea electronică a acestora din România inclusiv din zona de frontieră, înainte de ieșirea din țară.