Liderii celor 4 partide pro-europene care formează viitoarea majoritate parlamentară se întâlnesc din nou astăzi pentru stabilirea ministerelor care revin fiecărei formaţiuni.
Până acum reprezentanţii celor patru partide au stabilit care este numărul de ministere alocat fiecărei formaţiuni.
Astfel, PSD va avea şapte ministere, PNL patru, USR trei şi UDMR două ministere. Unul din punctele rămase în discuţie este varianta unui candidat unic al coaliţiei la alegerile prezidenţiale.
Între timp, continuă şi negocierile pentru alcătuirea programului de guvernare şi a proiecţiilor bugetare.
Negocieri au avut loc şi ieri la Palatul Parlamentului între reprezentanţii PSD, PNL, USR şi UDMR, dar numai pentru repartizarea funcţiilor de conducere în noul legislativ. Discuţiile au vizat ce partid va prelua şefia Senatului și cui revine Camera Deputaţilor, cum vor fi împărţite conducerile comisiilor de specialitate între cele patru partide, dar şi ce comisii revin celorlalte formaţiuni care au intrat în Parlament, AUR sau SOS România.
Negocierile nu s-au finalizat, dar, potrivit unor surse, sunt câteva comisii de specialitate care ar urma să fie comasate pentru a se reduce numărul lor.
În weekend-ul următor ar putea avea loc audierile noilor miniştri, urmând ca votul de învestitură pentru noul executiv să fie dat pe 23 decembrie. În caz contrar, dacă cele patru partide nu vor reuşi să se înţeleagă repede, toată discuţia va avea loc după 8 ianuarie.