Noi audieri au loc astăzi în Dosarul Mineriadei.
Fostul viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman, din perioada 1989 – 1990, Gelu Voican Voiculescu, este audiat, la Parchetul General, în același dosar în care mai sunt urmăriţi penal Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre.
La intrarea în sediul instituţiei, Gelu Voican Voiculescu a declarat că nu se consideră vinovat şi că nu are nimic să-şi reproşeze.
Dosarul vizează fapte petrecute în urmă cu aproape 35 de ani, în timpul venirii minerilor la Bucureşti, în perioada 13-15 iunie 1990.