De la debutul anului școlar, polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară au desfășurat activități informative în unitățile de învățământ din județul Gorj, în cadrul Campaniei “Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”.
Scopul campaniei îl reprezintă prevenirea infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.
În cadrul acestui proiect Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerului Educației, organizează un concurs care se adresează elevilor din clasele gimnaziale și de liceu.
Concursul se desfășoară între echipe mixte (fete și băieți) formate din minimum 3 și maximum 6 elevi pe nivel de clasă și constă în realizarea unui short / reel având ca temă ,,Prevenirea și combaterea violenței școlare și combaterea traficului și a consumului de substanțe interzise.
Concursul se desfășoară în 3 faze: locală, județeană și națională, iar participarea la concurs este condiționată de înscrierea unităților de învățământ preuniversitar prin completarea și trimiterea formularului de înscriere, până la data de 15 noiembrie 2024, pe adresa de e-mail cabinet@gj.politiaromana.ro.