O femeie de 32 de ani, însărcinată în 7 luni, din Bengești Ciocadia, și-a dat foc în curtea locuinței.
Femeia și-a aruncat cu benzină pe hainele pe care le purta, după care și-a dat foc cu o brichetă.
Concubinul acesteia a încercat să îi îndepărteze hainele, dar a suferit și el arsuri la nivelul mâinilor, însă a refuzat să fie transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
În urma incidentului, femeia a suferit arsuri la nivelul mâinilor, gâtului şi feţei, ea fiind transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.
Gestul femeii se pare că a fost provocat pe fondul consumului de alcool.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.