Micii fermieri care au tractoare vechi şi poluante vor putea să-şi cumpere utilaje noi, după ce Administraţia Fondului pentru Mediu va demara programul „Rabla pentru tractoare”.
Bugetul alocat acestui program este de 500 de milioane de lei. Agricultorii vor primi vouchere care acoperă 65% din preţul unui utilaj nou, iar co-finanțarea va trebui suportată din fonduri proprii.
Valoarea noii achiziţii nu trebuie să depăşească, însă, 55.000 de euro.
Cei care vor aplica pentru acest program trebuie să îndeplinească câteva condiții: să deţină certificat de producător, să nu fie datori la stat şi să predea un utilaj vechi pentru casare.
Micii fermieri și-au exprimat deja îngrijorarea ca nu cumva ca odată cu demararea programului dealer-ii acreditaţi să crească preţul.
Programul „Rabla pentru tractoare” va demara începând de săptămâna viitoare.
Înscrierile firmelor de la care fermierii vor putea achiziționa utilajele încep vineri și se pot face până pe 28 noiembrie inclusiv.