Elevii care nu au avut mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună primesc primele burse pentru lunile septembrie și octombrie. Prima plată a burselor din anul școlar 2024-2025 se va face pe 20 noiembrie, pentru lunile septembrie și octombrie.
Elevii care au mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență sau socială pe luna respectivă, conform legii învățământului preuniversitar, modificată în iunie 2024.
Bursele se vor plăti în acest an școlar la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, conform metodologiei de acordare a burselor școlare. Banii sunt virați școlilor de Ministerul Educației prin inspectoratele școlare.
Bursele se plătesc lunar, de către unitățile de învățământ, la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.