Recalcularea pensiei anticipate parțiale în cazul persoanelor care au locuit în zone poluate nu este posibilă, așa a decis Înalta Curte de Casație și Justiție.
Până în prezent nu exista o practică unitară la nivelul instanțelor de judecată în astfel de cazuri.
Pensia anticipată parțială se cuvenea cu cel mult 5 ani înainte de împlinirea vârstei standard de pensionare celor care au stagiul complet de cotizare sau au depășit acest stagiu cu până la 8 ani.
În cazul persoanelor care au locuit cel puțin 30 de ani în zone poluate, fie că este vorba de zona minere sau de zone în care se extrage și se prelucrează țițeiul, dar și în cazul celor care locuiesc pe o rază de 8 kilometri în jurul acestor localități poluate, legea prevede că beneficiază de o reducere cu doi ani a vârstei standard de pensionare fără a li se mai aplica anumite penalizări.
Practic, până la atingerea limitei de vârstă, ar trebui să se aplice o diminuare a pensiei de 0,75 % pe lună.
Unele instanțe stabiliseră în trecut că cele două beneficii pot fi cumulate.