Executivul a aprobat în ședința de ieri un ajutor financiar pentru pensionarii cu venituri mici.
Beneficiari ai acestui sprijin din partea statului vor fi pensionarii ale căror venituri sunt mai mici sau egale cu suma de 2.574 de lei.
Ajutorul va fi acordat în două tranșe egale: prima în luna aprilie și cea de-a doua în luna decembrie.
„Am finalizat legislația necesară pentru a acorda ajutorul financiar de 800 de lei pentru cei 2,5 milioane de pensionari cu venituri de până la 2.574 de lei, astfel încât pensionarii cu venituri reduse să primească prima tranșă din bani luna viitoare, înaintea sărbătorilor pascale”, a anunțat Marcel Ciolacu.