CSM Târgu Jiu a terminat la egalitate, scor 29-29, partida cu Minaur Baia Mare, disputată, duminică, în Sala Sporturilor din municipiu. Meciul a contat pentru etapa a 18-a din Liga Florilor MOL. Gilda Simao a fost cea mai bună marcatoare a gorjencelor, cu 9 goluri.
Peste 1000 de spectatori au luat cu asalt Sala Sporturilor din Târgu Jiu pentru a susține echipa în dificilul meci cu ocupanta locului 3 în Liga Florilor Mol, Minaur Baia Mare.