Sala “Constantin Brâncuși” din Palatul Parlamentului găzduiește pe parcursul lunii februarie expoziția „Brâncuşi universal – În preajma capodoperei”, semnată de fotograful gorjean Ionel Scăunaşu.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 – 28 februarie, iar intrarea este gratuită, cu respectarea condiţiilor de acces, informează Comisia parlamentară UNESCO.
„Vă invităm să vizitaţi expoziţia ‘Brâncuşi universal – În preajma capodoperei’, semnată de fotograful gorjean Ionel Scăunaşu. Un omagiu vizual adus geniului lui Constantin Brâncuşi, artistul care a redefinit sculptura modernă. Lucrările sale, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO, continuă să inspire şi să definească arta modernă la nivel global. Prin obiectivul fotografic, expoziţia surprinde forţa, simbolismul şi frumuseţea operei sale, invitând privitorii să descopere noi perspective asupra creaţiilor marelui sculptor. (…) Vă aşteptăm să exploraţi prin fotografie universul lui Brâncuşi şi să descoperiţi impactul său atemporal asupra artei”, transmite sursa citată.