Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” a găzduit, vineri, un atelierul pentru elevi, cu tema „Dovlecel, sporul casei”.
Scopul evenimentului a fost acela de a-i conștientiza pe copii despre importanța reutilizării materialelor pentru a evita risipa.
Ei au aflat informații despre importanța pe care o au semințele plantelor pe pământ și au avut prilejul de a deveni „mici exploratori” în Secția de Istorie și Arheologie a muzeului. La final, fiecare a plecat acasă cu „sporul casei”, sub forma unui dovleac decorat cu semințe.
La eveniment au participat peste 60 de elevi.
Activitățile fac parte din Programul de Educație Muzeală organizat de Consiliul Județean Gorj și sunt puse în practică de echipa de specialiști a muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu”.
Cei care doresc să participe pe viitor la astfel de evenimente, trebuie să-și procure bilete din timp, locurile fiind limitate, potrivit organizatorilor.