Medicul Delia Paicu s-a stins din viață la vârsta de 80 de ani. Aceasta a lucrat ca medic specialist medicină de laborator vreme de peste 18 de ani la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, fiind un profesionist apreciat atât de colegi, cât și de pacienți.
„Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu și angajații unității medicale transmit condoleanțe familiei doamnei doctor Paicu Delia, plecată prea devreme spre Cer.
Colegii își amintesc cu mare respect și considerație despre doamna doctor Paicu, un om deosebit care iubea medicina și care și-a ales această meserie din dragoste pentru oameni și știință. După plecarea din unitatea noastră medicală, doamna doctor a continuat activitatea medicală în mediul privat, unde s-a bucurat de aceeași apreciere din partea pacienților.
Sincere condoleanțe familiei îndoliate!”, au transmis reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu.