Multe acte notariale vor putea fi încheiate online, în format electronic. Un proiect de lege privind digitalizarea sistemului notarial, iniţiat de guvern, a fost adoptat luni de Senat.
Documentul prevede operaţionalizarea platformei Top-not, care urmează să fie dezvoltată şi gestionată de către Uniunea Naţională a Notarilor Publici. Scopul acestei platforme este stocarea şi administrarea actelor notariale prin eficientizarea şi simplificarea procedurilor şi operaţiunilor notariale.
”Prin prezentul proiect de lege, practic, este determinată aplicabilitatea semnăturii electronice în procedurile prealabile autentificării actului notarial. Prin acest proiect de lege, toate aceste solicitări le poate face notarul, în varianta electronică, dar autentificarea se face în prezenţa acestuia, în cadrul biroului”.
Platforma Top-not constituie şi suport tehnic pentru schimbul de informaţii şi date între notarii publici, pe de o parte, şi autorităţile şi instituţiile publice centrale şi locale, pe de altă parte.
Actul normativ va merge acum la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.