Polițiștii gorjeni s-au sesizat din oficiu în urma unei postări în mediul online în care apărea un bărbat din Târgu-Jiu dansând, la o petrecere, cu pistolul asupra sa.
Agenții din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Gorj au făcut cercetări și au constatat că bărbatul, aflându-se în incinta imobilului în care locuiește, fiind într-un cadru festiv și înconjurat de mai multe persoane, avea asupra sa, la vedere, o replică de armă de tip airsoft, care nu este supus autorizării.
În conformitate cu prevederile Legii Nr. 195/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, sunt interzise portul și folosirea armelor de tip airsoft în locuri publice.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au ajuns la concluzia că bărbatul nu ar fi încălcat prevederile legale privind regimul armelor și munițiilor.