CSM Târgu Jiu a trecut de Turul I al Cupei României la handbal feminin, după ce s-a impus, în ultimele secunde, în confruntarea de pe terenul Măgurei Cisnădie, scor 26-27.
Oficialii gorjeni au considerat că tragerea la sorți a fost una cu ghinion pentru echipa noastră, care a evoluat în deplasare împotriva unei ,,colege” de Liga Florilor.
Iuliia Andriichuck a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 9 goluri, cu un procentaj maxim la aruncările de la 7m(5/5).
”Suntem foarte bucuroși pentru că am reușit să ne calificam mai departe, iar meritul este în mare măsură al fetelor, pentru că au luptat ca o echipă până la final”, a declarat după victoria de la Cisnădie, antrenorul Liviu Andrieș.