Statul suportă 75% din dobândă.
Tinerii proaspăt căsătoriți și studenții pot beneficia de credite cu dobândă garantată de stat prin programele Student invest și Family Start.
Studenții pot lua până la 75 de mii de lei, în timp ce tinerii căsătoriţi pot beneficia de până la 150 de mii de lei.
Pentru a beneficia de astfel de credite, tinerii trebuie să aibă vârsta până în 45 de ani şi un venit mediu net de până în 6.000 de lei lunar. Împrumutul poate fi acordat pentru o perioadă de până la 5 ani.
Iar pentru că interesul este uriaş pentru astfel de credite, anul acesta 3 bănci din România au primit bani în plus din partea statului pentru a acorda aceste împrumuturi.
Statul suportă cea mai mare parte a dobânzii pentru acest tip de credit.