Copiii care au împlinit 14 ani vor fi consultați în privința viitoarelor măsuri ce urmează a fi luate de administrația publică locală și centrală. De anul viitor, copiii îşi vor putea exprima punctele de vedere cu privire la aspectele care vizează sferele lor de interes, în faţa reprezentanţilor instituţiilor publice.
Propunerea este prevăzută într-un proiect de lege aflat pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Proiectul prevede cel puțin o sesiune anuală de astfel de consultări, iar temele și obiectivele vor fi publicate pe pagina de internet a instituțiilor implicate, tot cu ajutorul copiilor, într-un limbaj care le este accesibil.
În expunerea de motive a documentului se spune că este nevoie de o platformă unde copiii să-și exprime opiniile, să învețe despre drepturile lor, despre responsabilitate civică și pentru a participa activ la procesele care le modelează prezentul și viitorul.