Aparegio Gorj S.A. – C.E.D. Runcu, anunţă întreruperea furnizării apei potabile în data de 14.04.2025 în intervalul orar 10:00-15:00, în comuna Peștișani, sat Brădiceni, ca urmare a unei avarii la conducta de distribuție DN 110 mm.
„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor din zonă. La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate. Recomandăm să nu se folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea completă”, se arată într-o informare a operatorului de apă.