Autorităţile au marcat, luni, împlinirea unui an de la aderarea României, cu frontierele aeriene şi maritime, la spaţiul european Schengen de liberă circulaţie.
La începutul acestui an, România a devenit membru deplin al spaţiului european de liberă circulaţie, iar în toamnă va fi evaluată în cadrul Schengen.
În această perioadă, polițiștii de frontieră din România, alături de instituțiile partenere, au demonstrat o implicare constantă în protejarea securității naționale și în respectarea regulilor internaționale.
Cele 3.900 de misiuni comune desfășurate la cele 17 aeroporturi internaționale reprezintă dovada clară a angajamentului Poliției de Frontieră Române față de securitatea cetățenilor români și a întregii comunități europene.