E sărbătoare mare în calendarul ortodox astăzi. Creștinii ortodocși prăznuiesc Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Sărbătoarea comemorează aducerea Fecioarei Maria la Templu, de către părinții săi Ioachim și Ana și este cunoscută în popor ca Ovedenia.
Este prima mare sărbătoare din postul Crăciunului 2024 și este dezlegare la pește astăzi.
Intrarea Maicii Domnului în Biserică, pe 21 noiembrie, îi trimite pe credincioși la Biserică cu bucate de post, dar și cu preparate din pește, pentru a fi sfințite.
De Intrarea Maicii Domnului în Biserică se deschid cerurile și se mai spune că în această zi oamenii pot să înțeleagă graiul animalelor.