Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani se află, în aceste zile, în Australia unde şi-a propus să escaladeze cel mai înalt vârf de pe acest continent. Petroșeneanul doreşte să intre în Circuitul Seven Summits – cele mai înalte şapte vârfuri de pe toate continentele lumii.
„După reuşita proiectului Seven Volcanoes – cei mai înalţi vulcani din lume, Adrian şi-a propus să se înscrie şi în circuitul celor mai înalţi munţi de pe toate continentele, din care mai are de escaladat doar trei vârfuri. În următoarele zile va urca pe Kosciuzsko, cel mai înalt vârf din Australia, ceea ce, din punct de vedere al altitudinii, nu este o problemă pentru el”, a declarat pentru AGERPRES, managerul sportivului, Ştefan Jurca.
Adrian Ahriţculesei are experienţă în escaladarea vârfurilor înalte, între altele el reuşind să urce pe Everest (8.848 de metri), Elbrus (Rusia, 5.642 de metri), Mont Blanc (Italia, 4.748 de metri) sau Aconcagua (Argentina, 6.962 de metri).
Totodată, în ianuarie 2023, alpinistul din Petroşani a reuşit să cucerească vârful Mount Sidley (4.285 de metri), din Antarctica, şi să finalizeze astfel „Circuitul celor 7 vulcani”, devenind primul bărbat din România care îşi înscrie în palmares o asemenea performanţă.