Agenția pentru Protecția Mediului Gorj a demarat cea de-a doua campanie de monitorizare a calității aerului în zona de Sud a municipiului Târgu Jiu.
Calitatea aerului va fi monitorizată timp de 7 zile. Buletinele zilnice de calitate a aerului pot fi consultate pe site-ul: www.apmgj.anpm.ro/Calitatea aerului.
”Autolaboratorul va monitoriza, timp de 7 zile, indicatori precum: pulberi în suspensie, oxizi de sulf, oxizi de azot, amoniac și hidrogen sulfurat. La sfârșitul perioadei de monitorizare vor fi publicate rezultatele înregistrate”, transmite APM Gorj.