Două fete de 16, respectiv 17 ani au fost prinse de polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică după ce au furat mai multe produse cosmetice dintr-un hipermarket din municipiul Târgu-Jiu.
Cele două minore din comuna Peștișani au sustras produse în valoare de 400 de lei, dar au fost văzute de agentul de securitate al magazinului și date pe mâna polițiștilor.
Bunurile au fost recuperate și predate societății comerciale.
Pe numele celor două minore s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.