Aproape 20 % dintre elevii aflați în ultimul an de liceu au lipsit, ieri, la simularea probei obligatorii a profilului din cadrul bacalaureatului: matematică pentru cei de la profil Real și istorie pentru cei de la Uman.
Cu trei luni înainte de examen, subiectele pe care le-au avut marți de rezolvat au fost considerate dificile. Elevii au avut la dispoziție trei ore pentru a rezolva cerințele.
Simularea examenului național de bacalaureat a continuat astăzi cu proba la alegere a profilului și specializării, iar joi elevii din partea minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă. Notele vor fi comunicate individual pe data de 8 aprilie și nu se trec în catalog.