Noul Cod Silvic a fost adoptat în ședința de ieri a Parlamentului și prevede, printre altele, accesul liber al persoanelor în păduri, dar și micșorarea pragului pentru confiscarea mijloacele de transport în cazul transporturilor ilegale.
Noua lege aprobată de Camera Deputaților înființează Registrul Forestier Național pentru evidența exploatațiilor forestiere, în care vor fi incluși toți proprietarii de pădure din România, iar accesul în pădurile României este liber şi nerestricționat. Legea descrie și noi infracțiuni, precum falsificarea datelor informatice și falsul în declarațiile informatice.
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat în plen, la prezentarea proiectului, că România are 3,5 milioane de gospodării care n-ar supravieţui iarna fără lemn de foc.
Legea va intra în vigoare după promulgare.