Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj organizează, cu ocazia Sărbătorilor Pascale, o serie de activități tematice menite să aducă bucurie și spiritul sărbătorii în sufletele beneficiarilor.
În această perioadă, în centrele pentru copii și persoane adulte cu dizabilități, se desfășoară ateliere de pictat ouă și confecționat ornamente de Paște, activități care stimulează creativitatea și oferă momente de socializare și voie bună. De asemenea, sunt organizate programe artistice și de divertisment, susținute atât de beneficiari, cât și de colaboratori din comunitate.
Pentru a întâmpina cum se cuvine sărbătoarea Învierii Domnului, spațiile de cazare și servire a mesei sunt supuse unui proces amplu de curățenie și igienizare, așa cum se întâmplă în fiecare gospodărie, în perioada premergătoare sărbătorilor. Meniul de Paște va fi unul special, adaptat nevoilor fiecărei categorii de beneficiari, cuprinzând preparate tradiționale specifice, respectiv: ouă roșii, drob de miel, salată boeuf, friptură de miel, sarmale, piftii, cozonac și prăjituri de casă. În apartamentele și casele de tip familial, meniul este pregătit chiar de către beneficiari, împreună cu personalul angajat.
O parte dintre beneficiari vor participa la Slujba de Înviere, fiind sprijiniți de personalul centrelor, pentru a trăi deplin atmosfera acestei mari sărbători creștine, oferindu-le astfel oportunitatea de a experimenta tradițiile și spiritualitatea acestei perioade.
„Sărbătorile Pascale sunt un prilej de reflecție, speranță și apropiere de semeni. Ne dorim ca, prin activitățile organizate în această perioadă, să aducem lumină și bucurie în sufletele celor aflați în grija noastră. Le mulțumim tuturor colegilor implicați pentru devotament și implicare.
Cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paște, DGASPC Gorj urează tuturor beneficiarilor, colaboratorilor și comunității locale să aibă parte de sănătate, liniște sufletească și clipe frumoase alături de cei dragi! Hristos a Înviat!”, au mai transmis reprezentanții DGASPC Gorj.