Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de cantități de apă însemnate și intensificări ale vântului valabilă până sâmbătă la ora 23.00.
În intervalul menționat vor fi intervale în care va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă.
Temporar vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului și local în vest, nord-vest și centru, în general cu viteze de 40…60 km/h. La munte vor fi rafale de 60…80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte.
Începând de mâine de la ora 10.00 și până sâmbătă, la ora 12.00 ANM a emis un COD PORTOCALIU de precipitații abundente
În intervalul menționat, în județele Gorj, Mehedinți și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ploua abundent.
La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.