Polițiști din Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 de o tânără, de 17 ani, despre faptul că a fost agresată de către fostul concubin.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului a reieșit faptul că, tânăra, în timp ce se deplasa pe strada Plopilor din Târgu Jiu, ar fi fost lovită cu palma în zona feței de către un bărbat, de 21 de ani, din Rovinari, care a încălcat astfel ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa în noaptea de 12 spre 13 martie a.c..
Femeia nu a solicitat prezența ambulanței pentru acordarea de îngrijiri medicale și a depus plângere penală.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul Investigații Criminale au continuat cercetările față de bărbatul de 21 de ani, fiind dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale.
Față de bărbat a fost luată măsura preventivă a reținerii pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.