Peste 50 de stampe japoneze care onorează frumusețea femeii vor fi expuse la Muzeul Național ”Constantin Brâncuși” începând de sâmbătă 15 martie, de la ora 15.00.
Intitulată „Bijin-ga: Figuri feminine în Arta Japoneză”, expoziția curatoriată de Anamaria Grigor și Anne-Marie Lolea aduce în fața publicului o parte din colecția avocatului George Șerban, explorând tematica Bijin-ga.
Publicul va putea admira, pentru prima dată la Târgu Jiu, lucrări semnate de maeștri ai stampei japoneze care au documentat nu doar standardele de frumusețe ale epocilor în care au activat, ci și aspecte ale vieții cotidiene din Japonia tradițională.
Alături de stampe vor fi expuse şi două scroluri Bijin-Ga originale și un chimonou japonez realizat de artista Laura Caraman.
Coordonatorii proiectului sunt Denisa Șuță, George Șerban și Zuzu Caratănase.
Expoziția este organizată în parteneriat cu Ambasada Japoniei în România și Muzeul Național Brukenthal și S.C.A. Șerban & Asociații și va fi deschisă publicului în perioada 15 martie – 07 mai.
Accesul este gratuit la expoziție.