CSM Târgu Jiu a început cu o victorie seria meciurilor din faza a doua a Ligii 1 de Baschet Masculin.
CSM Târgu Jiu a trecut fără probleme, pe teren propriu, de CSM Focșani, scor 92-63. Kaleb Higgins a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 30 de puncte. ”Este un început foarte bun pentru noi, și poate să fie o victorie de moral. Am câștigat la 30 de puncte diferență, asta în condițiile în care am reușit o singură aruncare de trei puncte”, a declarat după meci, antrenorul Giannis Damalis.
Baschetbaliștii lui Giannis Damalis au dominat meciul și au condus în permanență pe tabela de marcaj. Gorjenii s-au impus în toate cele 4 secvențe ale meciului. Pe sferturi, scorul a fost 20-16, 25-21, 27-12, 20-14.