Un proiect de lege depus în Senatul României propune eliminarea impozitului pe bacșiș. Măsura a fost introdusă din ianuarie 2023 și este considerată un eșec de către operatorii economici și angajații din domeniul ospitalității. În primul an de aplicare, statul a încasat sub 30 milioane de lei din impozitul pe bacșiș, de trei ori mai puțin decât estimările inițiale.
Inițiatorii proiectului susțin că actuala reglementare a descurajat generozitatea clienților și a afectat veniturile personalului din restaurante, baruri și hoteluri.
În plus, restaurantele și barurile trebuie să țină evidențe detaliate ale bacșișurilor, să emită bonuri fiscale și să raporteze periodic către ANAF, ceea ce a dus la creșterea birocrației și costurilor administrative pentru firmele din HoReCa.