Odată cu încălzirea vremii, tot mai multe persoane își fac curățenie practicând metode ilegale de eliminare a deșeurilor vegetale prin incendiere. Este și cazul unui proprietar de teren din Bengești-Ciocadia, care și-a curățat terenul de vegetație prin incendiere.
Pentru fapta sa, bărbatul a fost sancționat contravențional de către comisarii Gărzii de Mediu Gorj cu amendă în valoare de 10.000 lei.
„Deși au fost atenționate toate unitățile administrative din județul Gorj cu privire la acest fenomen, constatăm o slabă implicare a acestora în combaterea fenomenului.
Acesta este motivul pentru care, în perioada următoare, comisarii Gărzii de Mediu împreună cu reprezentanții ISU vor demara acțiuni comune de control pe raza întregului județ”, au precizat inspectorii Gărzii de Mediu.