În ultimele două meciuri din etapa a 28-a din Superligă, UTA a pierdut acasă cu Sepsi, iar Rapidul a câștigat meciul cu Farul Constanța.
La Arad, UTA a pierdut cu Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-2, după ce fundaşul Denis Haruţ (în minutul 37) a deschis scorul pentru oaspeţi. Arădenii au egalat după pauză, prin Valentin Costache (minutul 59 din penalty), iar Sepsi a punctat decisiv în minutul 62 prin Omar El Sawy. UTA a pierdut ultimele sale trei meciuri de acasă, în timp ce Sepsi obține puncte importante, după două eşecuri consecutive.
Iar Farul Constanța a pierdut pe teren propriu disputa cu Rapid Bucureşti, scor 1-3, iar giuleștenii fac un pas important spre play-off. Gazdele au înscris unicul gol prin Denis Alibec în minutul 17, iar Rapidul a punctat prin Alexandru Dobre (minutul 8), Elvir Koljic (minutul 39) şi Claudiu Petrila (minutul 69 din penalty). Farul Constanța venea după două victorii consecutive, în timp ce Rapidul are trei victorii şi un egal în ultimele patru etape, și obține și prima victorie în ultimele opt deplasări.