Un bărbat de 31 de ani a fost transportat la spital, în stare de inconștiență, după ce a căzut de pe terasa unui local public din Rovinari.
Soția acestuia a anunțat polițiștii că bărbatul s-ar fi aruncat de la etaj.
Ajunși la fața locului, agenții au constatat că, aflându-se în stare avansată de ebrietate, bărbatul ar fi ieșit pe terasa localului public, situată la etajul 1 al clădirii, de unde ar fi căzut, peste balustradă, suferind un politraumatism la nivelul capului.
Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Rovinari, în stare de inconștiență, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență.
În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.